Sociologii au identificat vârsta care este cea mai potrivită pentru formarea unei prietenii. Nu că, în afara ei, oamenii ar fi incapabili să formeze legături semnificative cu alți oameni, însă la alte vârste viața ne poartă pe alte drumuri. Nu e nimic mai simplu și nimic mai complicat în același timp ca, mergând pe terenul de joacă, să spui acele cuvinte magice: „Cum te cheamă? Vrei să ne jucăm împreună?" La 4-5 ani, prieteniile se formează cu viteza luminii sau poate doar cu viteza pe care o permite vorbirea, aflată în formare, a celor doi protagoniști. În acest microcosmos social se nasc povești dependente de timpul și spațiul de joacă. De atunci încolo, timpul și spațiul ne determină, uneori mai discret, alteori mai evident, toate relațiile sociale, implicit și prieteniile.
În adolescență, prietenia capătă nuanțe mai intense. La această vârstă, prieteniile încep să se bazeze tot mai mult pe valori împărtășite, pe loialitate și interese comune, mai mult decât pe apropierea care e prioritară în copilărie. Însă tot în adolescență, pentru că identitatea este încă în formare și, uneori, se află sub influența extremelor tipice vârstei, prieteniile nou formate pot fi vulnerabile, de scurtă durată.
Între 20 și 24 de ani, o multitudine de factori se îmbină spre a ne oferi ocazii prielnice pentru prietenie: e vârsta la care cei mai mulți nu au responsabilități presante în familia de origine (îngrijirea părinților vârstnici) și nu au nici presiunea responsabilității pentru propria familie (petrecerea timpului împreună cu partenerul de viață, îngrijirea copiilor). Cea mai puternică resursă a tânărului adult este timpul. Potrivit anumitor studii, un adult tânăr petrece, în medie, între 10 și 20 de ore săptămânal împreună cu prietenii, campionii socializării fiind adulții cu vârste între 20 și 24 de ani.
Apoi, pe măsură ce avansăm în vârstă, la maturitate, apar elemente noi în ecuație: întoarcerea de la facultate în orașul natal/mutarea în alt oraș cu serviciul, înlocuirea facultății cu serviciul (și a rețelei de prieteni de o vârstă cu o rețea eterogenă sub acest aspect), precum și formarea unei familii. Uneori, oamenii (mai ales la 30-40 de ani) se gândesc pur și simplu nu am timp de prieteni acum, iar lucrul acesta este o greșeală.
Caută în text cuvântul „campionii". Textul spune: „campionii socializării fiind adulții cu vârste între 20 și 24 de ani." Răspunsul este c.
| Enunț | Răspuns | Unde găsești în text |
|---|---|---|
| a. Sociologii nu au identificat o vârstă potrivită pentru prietenii. | F | Prima propoziție din text zice că au identificat o vârstă. Deci enunțul este fals. |
| b. Prieteniile din copilărie nu depind de timp și spațiu. | F | Textul spune că prieteniile din copilărie depind de „timpul și spațiul de joacă." Deci enunțul este fals. |
| c. Toate prieteniile din adolescență sunt durabile. | F | Textul spune că prieteniile din adolescență „pot fi vulnerabile, de scurtă durată." Nu toate sunt durabile. Deci fals. |
| d. La maturitate, prieteniile pot fi influențate de mutarea în alt oraș. | A | Textul spune că la maturitate apare „mutarea în alt oraș cu serviciul." Deci enunțul este adevărat. |
| Spațiu | Răspuns | De ce? |
|---|---|---|
| 1. | c | Înainte se vorbește despre timpul săptămânal. Varianta c continuă: „Oamenii lucrează de luni până vineri..." — aceeași idee despre timp. |
| 2. | e | Înainte se spune că în copilărie prietenia „exersează viața." Varianta e adaugă: „Prietenia îl învață pe cel mic ce înseamnă empatia..." — tot despre copilărie. |
| 3. | d | Înainte se menționează proximitatea. Varianta d spune „Pe lângă proximitate..." — continuă lista. |
| 4. | b | Înainte se vorbește despre familie și prietenii. Varianta b spune „Astfel, legarea de prietenii cu alte familii devine o situație complexă." — aceeași temă. |
| Nr. | Răspuns | Cum verifici |
|---|---|---|
| 5. | toți | „Toți trăim o astfel de tensiune." — Se referă la toate persoanele (noi = toți). Forma corectă este toți. |
| 6. | la | „Cu privire la prietenie." — Această expresie cere întotdeauna prepoziția la. |
| 7. | pe care | „Lucrurile pe care trebuie să le facem." — Verbul „a face" are un complement direct, animat sau inanimat, care cere pe care. |
| 8. | altă | „O altă veste bună." — Veste este feminin singular, deci altă (nu alt). |
Laura Lazăr – Lala pentru prieteni – acceleră ușor și întinse mâna către torpedou, unde își ținea ochelarii de soare. Era gol. Se încruntă încercând să-și amintească ce făcuse cu ei; da, cu siguranță îi uitase în camera de hotel, în graba cu care strânsese bagajele. După ieșirea din Sinaia, cerul se limpezise și aerul avea o transparență dureroasă. O clipă se gândi să se întoarcă după ochelari, dar posibilitatea altei întâlniri cu Toni o făcu să renunțe. [...] La început, întâlnirea cu colegii i se păruse o idee bună. După douăzeci de ani, o minivacanță la Sinaia, să se laude fiecare cu ce a realizat, să mănânce și să bea. Da, se gândise că nu-i rău să reînnoade relațiile, unii dintre foștii ei colegi aveau poziții importante.
Și, în plus, crezuse că Toni nu va veni.
Nu se mai gândise demult la gașca lor din liceu, cea mai populară, cea mai invidiată: ea, Mirela, Andu, Șerban și Toni. Fuseseră colegi din școala primară și ajunseseră nedespărțiți. Îi legau vacanțele petrecute împreună, după-amiezile de plimbări cu bicicletele prin cotloanele ascunse ale Bucureștiului, [...] și făceau planuri de viitor. Medicina, spunea Mirela, care știa cel mai bine ce vrea. Geologia, ziceau Toni și Andu, o meserie frumoasă, care nu te ține înțepenit într-un birou. Ea și Șerban îi ascultau de obicei pe ceilalți, fără să se hotărască încă. Dar mai mult decât să facă planuri le plăcea să viseze, iar visurile îi purtau departe de realitatea din jur. Franța, spunea Toni. America, ziceau Șerban și Andu, mai bine America. Ea și Mirela îi aprobau pe rând. Visuri nedefinite, la adăpostul gândului că mai au timp, că trebuie să termine întâi liceul, apoi facultatea; e bine să ai o meserie, nu să pleci așa, fără căpătâi. [...]
Gașca lor nu se mai reunise din vara de după terminarea liceului, în acel '89 care schimbase atât de multe. Se mai văzuse întâmplător cu unii colegi, întâlniri încheiate rapid cu promisiunea, niciodată ținută, că vor găsi o zi în care să stea la povești pe-ndelete. Dar cu gașca fusese altceva, de parcă niciunul nu dorise să-și amintească de vremea aceea când viitorul se întindea în fața lor, nesigur, dar la îndemână.
Și acum revederea cu Toni. Se scutură fără să vrea. Fusese, în primul rând, neașteptată. Dac-ar fi știut că vine, ar fi renunțat cu siguranță.
Se cunoșteau de atâta timp, dar nu se gândiseră că ar putea fi altceva decât prieteni. [...] În clasa a douăsprezecea, au fost cuplul cel mai invidiat. Petreceau împreună fiecare moment liber, ba chiar, spre nemulțumirea părinților, și timpul în care ar fi trebuit să învețe. Dar ce minunat a fost când toate au trecut cu bine, și bacul, și examenul la facultate — intraseră toți, Mirela la Medicină, Andu și Toni la Geologie, Șerban la Construcții, iar ea, la ASE. Erau liberi acum să facă ce vor, dar parcă nu știau cu ce să-și umple zilele de libertate.
O altă temă din fragmentul Felii de lămâie de Anca Vieru este trecerea timpului. Personajul feminin, Laura Lazăr, trăiește tensiunea dintre trecutul din liceu și prezentul reîntâlnirii cu foștii prieteni după douăzeci de ani, ceea ce arată că timpul schimbă profund relațiile dintre oameni.
Perspectiva narativă este obiectivă. Naratorul folosește verbe și pronume la persoana a III-a. De exemplu: verbele „acceleră", „se încruntă", „se gândi" și pronumele „ea", „o", „îi" arată că naratorul vorbește despre personaj, nu că personajul este cel care narează. Naratorul nu participă la acțiune. El privește personajul din exterior.
Ipoteză Prietenia este una dintre cele mai importante relații din viața unui om. De-a lungul timpului, ea trece prin multe schimbări.
Punct de vedere Consider că aceste schimbări nu distrug prietenia, ci o transformă și o adâncesc.
Argument 1 Primul argument este că oamenii au mai puțin timp când cresc mari. Ei au serviciu și familie. Nu mai pot petrece mult timp cu prietenii. De exemplu, un adult de 35 de ani cu copii nu mai poate ieși în fiecare zi cu prietenii lui.
Argument 2 Al doilea argument este că oamenii se schimbă. La 30 de ani ești diferit față de cum erai la 15 ani. Interesele tale sunt altele. De exemplu, Laura din textul Ancăi Vieru nu s-a mai văzut cu prietenii din liceu timp de douăzeci de ani. Viața i-a dus pe drumuri diferite.
Concluzie În concluzie, prieteniile se schimbă pentru că și oamenii se schimbă. Dar prieteniile adevărate rămân.
1. Introducere — despre ce scriei
2. Ce tip de text este fiecare (basm cult / text publicistic) + un exemplu din fiecare
3. Cum apare tema în fiecare text — o asemănare și o deosebire
4. O scenă importantă din fiecare text — descrisă cu detalii
5. Un film, o carte sau o pictură legată de temă
6. Concluzie — 2–3 propoziții
Structura eseului (reperele din barem):
Introducere Prietenia și drumul spre maturitate sunt experiențe fundamentale ale existenței. Aceste experiențe apar în basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă și în textul publicistic Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieții de Alina Kartman.
Tipul textului Povestea lui Harap-Alb este un basm cult. Basmul cult este o specie a genului epic. El are personaje ajutătoare, probe și formule specifice. Un exemplu relevant constă în prezența adjuvanților, însoțitorii lui Harap-Alb — Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Gerilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Textul Kartman este un text publicistic informativ. El explică cum se schimbă prieteniile. Un exemplu relevant este că autoarea citează studii despre orele petrecute cu prietenii.
Comparare Privind modul în care se reflectă tema în cele două texte, se observă că în Povestea lui Harap-Alb prietenia îl ajută pe erou să treacă probele și să devină adult. În textul Kartman, prietenia este o nevoie a omului la orice vârstă. Cele două texte se aseamănă pentru că ambele arată că prietenia este importantă pentru om. Deosebirea este că Creangă scrie un basm cu elemente fantastice, iar Kartman scrie un text cu informații reale, din studii științifice.
Scene O scenă importantă din Povestea lui Harap-Alb este când cei cinci tovarăși îl ajută pe Harap-Alb la curtea Împăratului Roș. Setilă bea un lac întreg. Gerilă îngheață o casă de aramă înroșită. Flămânzilă mănâncă munți de pâine. Fiecare face ceva imposibil pentru un om singur. Dar cu ajutorul prietenilor de drum, orice devine posibil. Această scenă arată că prietenia adevărată înseamnă să ajuți fără să ceri nimic în schimb.
O secvență importantă din textul Kartman este descrierea vârstei de 20–24 de ani. La această vârstă, oamenii nu au responsabilități mari. Ei au mult timp liber. Studiile arată că petrec între 10 și 20 de ore pe săptămână cu prietenii. Aceasta este vârsta cea mai bună pentru a-și face prieteni adevărați.
Experiență culturală Tema experiențelor fundamentale ale existenței apare și în filmul Stand by Me (regia Rob Reiner, 1986). În acest film, un grup de adolescenți pleacă împreună într-o aventură. Ei descoperă ce înseamnă prietenia, curajul și pierderea. Filmul arată că aceste experiențe sunt importante pentru formarea unui om.
Concluzie În concluzie, atât Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, cât și textul Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieții de Alina Kartman — completate de filmul Stand by Me — arată că prietenia este o experiență fundamentală. Ea ne ajută să creștem și să devenim oameni mai buni.