HUBROL
BAC EXPLICAT PAS CU PAS · SUBIECTUL AL III-LEA

Subiectul al III-lea: eseul structurat

Cerința, baremul explicat pas cu pas și modele de eseu, pe fiecare profil.

Profil real

III. SUBIECTUL III - PROFIL REAL

30 de puncte

CERINȚĂ SIMULARE/ Ce vede elevul?

Subiectul al III-lea - 30 de puncte

CERINȚĂ SIMULARE:

Scrie un eseu structurat, de minimum 300 de cuvinte, în care să ilustrezi tema Experiențe fundamentale ale existenței. În elaborarea eseului, vei valorifica un text literar studiat la clasă și unul dintre textele date (Timiditatea la adolescenți și impactul ei asupra reușitei în activitățile sociale de Lidia Trofăilă/ Misiune imposibilă de Ana Blandiana). 30 de puncte

Vei avea în vedere:

  • evidențierea, pentru textul ales și pentru textul dat, a unuia dintre următoarele elemente indicate (curent literar, orientare literară, gen literar, specie literară, tip de discurs, tip de text), menționând câte un exemplu relevant;
  • compararea modului în care este reflectată tema în textul ales și în textul indicat, prin ilustrarea unei asemănări și a unei deosebiri;
  • prezentarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea textului ales și a textului indicat;
  • valorificarea experienței culturale în abordarea temei date (literatura română/universală; pictură, cinematografie etc.).

Notă

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 22 de puncte. Pentru redactarea eseului, vei primi 8 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 1 punct, punctuația – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE REAL SUBIECT SIMULARE

Subiectul al III-lea - 30 de puncte

Ce vede/ evaluează profesorul?

Subiectul al III-lea - 30 de puncte

Notă

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

În vederea acordării punctajului pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație, se va avea în vedere tipul de greșeală, nu frecvența acesteia.

CONȚINUT – 22 de puncte

  • evidențierea, pentru textul ales și pentru textul dat, a unuia dintre următoarele elemente indicate (curent literar, orientare literară, gen literar, specie literară, tip de discurs, tip de text), menționând câte un exemplu relevant; 6 puncte
  • precizarea elementului selectat pentru fiecare text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea elementului selectat pentru fiecare text (prezentarea adecvată și nuanțată prin referire la ambele texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte
  • menționarea unui exemplu relevant pentru fiecare text (exemplu relevant – 1 punct; exemplu irelevant, lipsa exemplificării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • compararea modului în care este reflectată tema în textul ales și în textul indicat, prin ilustrarea unei asemănări și a unei deosebiri; 6 puncte
  • precizarea modului în care este reflectată tema în fiecare text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea unei asemănări precizate (prezentare adecvată a asemănării precizate prin raportare la cele două texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte;
  • prezentarea unei deosebiri precizate (prezentare adecvată a deosebirii precizate prin raportare la cele două texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte;
  • prezentarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea textului ales și a textului indicat; 6 puncte
  • precizarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea fiecărui text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea scenei/secvenței semnificative pentru înțelegerea/interpretarea fiecărui text (prezentarea adecvată și nuanțată prin referire la ambele texte – 4 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 2 puncte; prezentare schematică, ezitantă într-un singur text – 1 punct) – 4 puncte
  • valorificarea experienței culturale în abordarea temei date (literatura română/universală; pictură, cinematografie etc.) 4 puncte
  • valorificarea experienței culturale prin precizarea legăturii cu tema dată (prezentare clară și nuanțată – 2 puncte; încercare de rezolvare a sarcinii, tendință de generalizare – 1 punct) – 2 puncte
  • ilustrarea legăturii precizate (ilustrarea nuanțată și adecvată – 2 puncte; încercare de rezolvare a sarcinii, tendință de generalizare – 1 punct) – 2 puncte

REDACTARE – 8 puncte

  • existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct
  • logica înlănțuirii ideilor – 1 punct
  • abilități de analiză și de argumentare (în totalitate – 2 puncte; parțial – 1 punct) – 2 puncte
  • utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) – 2 puncte
  • ortografia (0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct
  • punctuația (0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct

BAREM DE EVALUARE EXPLICAT PAS CU PAS:

Pentru a obține punctajul maxim la acest subiect, elevii trebuie să respecte BAREMUL de evaluare și să structureze eseul într-un mod clar și coerent.

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice – 6 puncte

Acest criteriu se referă la identificarea și explicarea unui element literar din Povestea lui Harap-Alb și a unui element specific textului nonliterar dat sau celui literar.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să se precizeze elementul literar ales pentru fiecare text (1 punct/text), să se prezinte detaliat acest element (2 puncte) și să se ofere un exemplu relevant (1 punct/text).
  • Dacă precizarea sau exemplificarea este schematică, punctajul va fi parțial.

2. Compararea modului în care este reflectată tema în cele două texte – 6 puncte

Elevii trebuie să precizeze cum apare tema în fiecare text, să identifice o asemănare și o deosebire.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să fie clară precizarea modului în care fiecare text reflectă tema (1 punct/text), să fie prezentată o asemănare relevantă (2 puncte) și o deosebire semnificativă (2 puncte).

3. Prezentarea câte unei scene semnificative din fiecare text – 6 puncte

Elevii trebuie să precizeze și prezinte o scenă semnificativă din fiecare text.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să precizeze, să producă unul-două enunțuri clare despre o scenă din fiecare text (1 punct/text) și să explice în detaliu importanța acesteia pentru tema eseului (4 puncte).

4. Valorificarea experienței culturale – 4 puncte

Elevii trebuie să facă o legătură între tema eseului și alte domenii culturale (literatura universală, pictură, cinematografie etc.).

  • Pentru 4 puncte, trebuie să precizeze clar această legătură (2 puncte) și să ofere o ilustrare/ exemplificare adecvată temei date (2 puncte).

5. Redactare – 8 puncte

Pentru redactare, elevii trebuie să respecte structura eseului și normele de exprimare:

  • Existența părților componente (introducere, cuprins, încheiere) – 1 punct
  • Logica înlănțuirii ideilor – 1 punct
  • Abilități de analiză și argumentare – 2 puncte
  • Utilizarea limbii literare (stil, vocabular, claritate) – 2 puncte
  • Ortografie (0-2 greșeli – 1 punct)
  • Punctuație (0-2 greșeli – 1 punct)

CONCLUZIE/ RECOMANDARE FINALĂ

Pentru a obține punctajul maxim, elevii trebuie SĂ:

scrie un eseu de minimum 300 de cuvinte;

precizeze elementele literare și să ofere exemple relevante;

compare cele două texte, identificând asemănări și deosebiri;

prezinte scene relevante din ambele texte și să le relateze în detaliu;

facă referințe culturale adecvate;

redacteze corect, respectând structura eseului și evitând greșelile.

A teljes magyarázat magyarul

REÁL PROFIL - III. TÉTEL PRÓBAÉRETTSÉGIS KÖVETELMÉNY

- 30 pont

Írj egy legalább 300 szavas strukturált esszét, amelyben bemutatod a Experiențe fundamentale ale existenței / A létezés alapvető tapasztalatai témát. Az esszé megírásakor kamatoztatni fogod egy tanórákon tanult irodalmi szöveget és a megadott szöveget - Timiditatea la adolescenți și impactul ei asupra reușitei în activitățile sociale de Lidia Trofăilă/ Misiune imposibilă de Ana Blandiana.

Megfontolandó:

  • a kiválasztott szöveghez és a megadott szöveghez az alábbi elemek egyikének kiemelése (curent literar-irodalmi áramlat, orientare literară-irodalmi irányultság, irányzat, gen literar-irodalmi műnem, specie literară-irodalmi műfaj, tip de discurs-közlési forma/beszéd, tip de text-szövegtípus), egy-egy releváns példával;
  • a téma a választott szövegben és a megadott szövegben való tükröződésének összehasonlítása, egy hasonlóság és egy eltérés bemutatásával;
  • egy-egy jelentős jelenet/részlet bemutatása a kiválasztott szöveg és a megadott szöveg megértési/értelmezési szempontból;
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott téma megközelítésében (román irodalom / világirodalom; festészet, filmművészet stb.).

Megjegyzés

Te döntöd el, hogy az elemeket milyen sorrendben építed be az esszébe.

Az esszé tartalmáért 22 pontot kapsz.

Az esszé megírásáért 8 pontot kaphatsz (alkotóelemek létezése - bevezetés, tárgyalás, következtetés - 1 pont; a gondolatok összekötési logikája - 1 pont; elemzési és érvelési készség - 2 pont; irodalmi nyelvhasználat - 2 pont; helyesírás - 1 pont, írásjelek - 1 pont).

Az írásbeli pontszám megszerzéséhez az esszének legalább 300 szavasnak kell lennie, és a javasolt téma kidolgozását kell tartalmazza.

JAVÍTÓKULCS - PRÓBAÉRETTSÉGI

III. TÉTEL - 30 pont

Mit lát/ értékel a tanár?

Megjegyzés

Az írásbeli pontszám megszerzéséhez az esszének legalább 300 szavasnak kell lennie és a javasolt téma kidolgozását kell tartalmazza.

A kifejezés helyességéért, a helyesírási és írásjelek betartásáért járó pontok odaítéléséhez a hiba típusát veszik figyelembe, nem a gyakoriságát.

TARTALOM – 22 pont

  • a kiválasztott szöveghez és a megadott szöveghez az alábbi elemek egyikének kiemelése (curent literar-irodalmi áramlat, orientare literară-irodalmi irányultság, irányzat, gen literar-irodalmi műnem, specie literară-irodalmi műfaj, tip de discurs-közlési forma/beszéd, tip de text-szövegtípus), egy-egy releváns példa megemlítésével; 6 pont
  • szövegenként a kiválasztott elem megadása (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • szövegenként a kiválasztott elem bemutatása (megfelelő és árnyalt megjelenítés mindkét szövegre hivatkozva – 2 pont; megfelelő bemutatás valamelyik szövegre hivatkozva vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont
  • minden szöveghez egy releváns példa megemlítése (releváns példa – 1 pont; irreleváns példa, példa hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • a téma a választott szövegben és a megadott szövegben való tükröződésének összehasonlítása egy hasonlóság és egy eltérés bemutatásával; 6 pont
  • annak meghatározása, hogy a téma hogyan tükröződik az egyes szövegekben (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • meghatározott hasonlóság bemutatása (a megadott hasonlóság megfelelő bemutatása a két szövegre való hivatkozással – 2 pont; megfelelő megjelenítés az egyik szövegre való hivatkozással vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont;
  • meghatározott eltérés bemutatása (a meghatározott eltérés megfelelő bemutatása a két szövegre való hivatkozással – 2 pont; megfelelő bemutatás az egyik szövegre való hivatkozással vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont;
  • a kiválasztott szöveg és egy, a megadott szöveg megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet bemutatása; 6 pont
  • mindegyik szövegből egy megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet megadása (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • az egyes szövegek megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenetének/részletének bemutatása (megfelelő és árnyalt bemutatás mindkét szövegre vonatkoztatva – 4 pont; megfelelő bemutatás valamelyik szövegre vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre vonatkoztatva – 2 pont; vázlatos, bizonytalan bemutatás egyetlen szövegben – 1 pont) – 4 pont
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott téma megközelítésében (román irodalom /világirodalom; festészet, filmművészet stb.) 4 pont
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott témához való kapcsolódás pontosításával (világos, árnyalt bemutatás – 2 pont; feladatmegoldási próbálkozás, általánosítási hajlam – 1 pont) – 2 pont
  • a megadott összefüggés szemléltetése (árnyalt és megfelelő szemléltetés – 2 pont; feladat megoldási próbálkozás, általánosítási hajlam – 1 pont) – 2 pont

ÍRÁS-SZERKESZTÉS – 8 pont

  • alkotóelemek megléte – bevezetés, tárgyalás, következtetés – 1 pont
  • a gondolatok összekötési logikája – 1 pont
  • elemző és érvelési készség (összesen – 2 pont; részben – 1 pont) – 2 pont
  • irodalmi nyelvhasználat (a témának megfelelő stílus és szókincs, állítások egyértelműsége, szókincs változatossága, megfelelő mondatrészek – 2 pont; korlátozott, monoton szókincs – 1 pont) – 2 pont
  • helyesírás (0 – 2 hiba – 1 pont; 3 vagy több hiba – 0 pont) – 1 pont
  • írásjelek (0 – 2 hiba – 1 pont; 3 vagy több hiba – 0 pont) – 1 pont

JAVÍTÓKULCS - LÉPÉSRŐL LÉPÉSRE ELMAGYARÁZVA:

A maximális pontszám eléréséhez ebben a témában a tanulóknak követniük kell a javítókulcsot, és világosan és koherens módon kell felépíteniük az esszét.

1. Irodalmi és stilisztikai elemek kiemelése – 6 pont

Ez a kritérium a Harap-Alb meséjéből származó irodalmi elem beazonosítására és magyarázatára, valamint a „Misiune imposibilă” irodalmi szövegre egyik jellemző elemére vonatkozik.

  • 6 pontért minden szöveghez meg kell adnod a választott irodalmi elemet (1 pont/szöveg), ezt az elemet részletesen be kell mutatnod (2 pont) és erre vonatkozó példát kell adnod (1 pont/szöveg).
  • Ha a megemlítés vagy a példa vázlatos, a pontszám részleges lesz.

2. Összehasonlítás, hogy a téma hogyan tükröződik a két szövegben – 6 pont

A tanulóknak meg kell határozniuk, hogy a téma hogyan jelenik meg az egyes szövegekben, be kell azonosítaniuk a hasonlóságot és a különbséget.

  • A 6 ponthoz egyértelműnek kell lennie, hogy az egyes szövegek hogyan tükrözik a témát (1 pont/szöveg), egy releváns hasonlóságot (2 pont) és egy jelentős eltérést (2 pont) kell bemutatnod.

3. Minden szövegből egy-egy jelentősebb jelenet bemutatása – 6 pont

A tanulóknak minden szövegből meg kell határozniuk és be kell mutatniuk egy-egy jelentős jelenetet.

  • A 6 pontért minden szövegből egy-két világos állítást kell írniuk egy jelenetről (1 pont/szöveg), és részletesen el kell magyarázniuk annak fontosságát az esszé témája szempontjából (4 pont).

4. Kulturális élmény felhasználása – 4 pont

A tanulóknak kapcsolatot kell teremteniük az esszé témája és más kulturális területek (világirodalom, festészet, filmművészet stb.) között.

  • A 4 pontért egyértelműen közölniük kell ezt az összefüggést (2 pont) és az adott témához illő példázással (2 pont).

5. Írás – 8 pont

Az írás során a tanulóknak tiszteletben kell tartaniuk az esszé szerkezetét és kifejezési szabályokat:

  • Az alkotóelemek megléte (bevezetés, tárgyalás, következtetés) – 1 pont
  • Az ötletek összekötésének logikája – 1 pont
  • Elemző és érvelő készség – 2 pont
  • Irodalmi nyelvhasználat (stílus, szókincs, érthetőség) – 2 pont
  • Helyesírás (0-2 hiba – 1 pont)
  • Írásjelek (0-2 hiba – 1 pont)

KÖVETKEZTETÉS/VÉGSŐ AJÁNLÁS

A maximális pontszám eléréséhez:

írj egy legalább 300 szavas esszét;

add meg az irodalmi elemeket és írj releváns példákat;

hasonlítsd össze a két szöveget, azonosítsd be a hasonlóságokat és különbségeket;

mutass be releváns jeleneteket mindkét szövegből és meséld el azokat részletesen;

adj meg megfelelő kulturális referenciákat;

írj helyesen, tartsd tiszteletben az esszé szerkezetét és kerüld a hibákat.

Modele de eseu · profil real

Experiențe fundamentale ale existenței

A létezés alapvető tapasztalatai

VARIANTA 1:

Introducere

Tema „Experiențe fundamentale ale existenței” contribuie la formarea identității fiecărui individ. Fie că este vorba despre confruntarea cu frica, maturizare sau căutarea propriei valori, aceste trăiri modelează caracterul și influențează deciziile. Literatura explorează aceste aspecte prin personaje aflate în situații-limită. În acest eseu voi analiza modul în care tema este ilustrată în basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă și în textul „Misiune imposibilă” de Ana Blandiana.

Cuprins

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice

„Povestea lui Harap-Alb” aparține realismului fantastic și este un basm cult, caracterizat prin prezența elementelor supranaturale, dar și printr-o profundă analiză a procesului de maturizare. Creangă utilizează un discurs narativ specific oralității, cu formule fixe și personaje simbolice. În contrast, „Misiune imposibilă” este o proză contemporană, având un discurs introspectiv, în care naratorul își analizează propriile trăiri și percepții.

2. Compararea modului în care este reflectată tema

O asemănare între cele două texte este confruntarea cu propriile limite. Harap-Alb trebuie să depășească frica și să își dovedească curajul, iar personajul din „Misiune imposibilă” se confruntă cu o situație emoțională intensă, care îi testează autocontrolul. Diferența constă în abordare: basmul lui Creangă surprinde maturizarea prin probe inițiatice, în timp ce Blandiana explorează subtilitățile emoționale ale unei interacțiuni.

3. Scene semnificative

În „Povestea lui Harap-Alb”, momentul în care protagonistul traversează pădurea și îl întâlnește pe Spân, care îi impune supunere, simbolizează confruntarea cu frica și începutul maturizării. În „Misiune imposibilă”, scena în care fata timidă se apropie de narator, încercând să comunice, evidențiază impactul emoțional al timidității asupra unei persoane vulnerabile.

4. Valorificarea experienței culturale

Tema amintită este explorată nu doar în literatură, ci și în cinematografie. Filmul „Dead Poets Society”, în traducere, „Societatea Poeților Morți” regizat de Peter Weir, ilustrează procesul maturizării și confruntarea cu propriile temeri prin evoluția personajului Todd Anderson. La început, Todd este un adolescent timid, incapabil să își exprime ideile, temător în fața autorității și nesigur pe propriile capacități. Sub influența profesorului John Keating, care îi îndeamnă pe elevi să își urmeze pasiunile și să gândească liber, Todd începe să își depășească frica și să se afirme. Un moment semnificativ este scena în care Todd recită spontan o poezie în fața clasei, într-un exercițiu impus de profesor. Inițial ezitant, el reușește să își depășească timiditatea și să își manifeste creativitatea, marcând astfel un punct de cotitură în evoluția sa. Această experiență fundamentală îl ajută să își redefinească identitatea și să își găsească vocea într-o societate rigidă.

Concluzie

Experiențele fundamentale ale existenței sunt esențiale în formarea identității fiecărui individ. Comparând „Povestea lui Harap-Alb” cu „Misiune imposibilă”, observăm că depășirea obstacolelor și confruntarea cu propriile temeri sunt aspecte definitorii ale existenței umane. Atât literatura, cât și alte domenii artistice reflectă lupta interioară și procesul de maturizare ca elemente esențiale ale dezvoltării personale.

VARIANTA 2:

I. Introducere

Experiențele fundamentale ale existenței sunt momente esențiale care contribuie la formarea identității fiecărui individ. În acest eseu se va analiza modul în care această temă este ilustrată în basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă și în textul nonliterar „Timiditatea la adolescenți și impactul ei asupra reușitei în activitățile sociale” de Lidia Trofăilă.

II. Cuprins

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice

Opera literară „Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion Creangă, aparține ca specie, basmului cult, fiind o creație literară complexă, cu o structură specifică. Basmul cult este o specie a genului epic, creat de un autor cunoscut, care preia structura basmului popular, dar o îmbogățește printr-un stil artistic original. Acesta prezintă întotdeauna un conflict între bine și rău. Basmul prezintă un protagonist care trece prin numeroase încercări pentru a se maturiza și a-și descoperi adevărata identitate. Prin fapte eroice sau supranaturale, personajele contribuie la evidențierea unei experiențe fundamentale ale existenței: maturizarea prin depășirea obstacolelor. Textul nonliterar al Lidiei Trofăilă este un text argumentativ, bazat pe analiza timidității și impactul acesteia asupra adolescenților. Autorul folosește un discurs explicativ, susținut de exemple concrete, așa cum se observă în secvența: „O barieră frecvent întâlnită în calea afirmării sociale o constituie timiditatea, exprimată prin închiderea persoanei în sine.(...)”.

2. Compararea modului în care este reflectată tema în cele două texte

În basmul „Povestea lui Harap-Alb”, tema experiențelor fundamentale ale existenței este prezentă prin intermediul încercărilor pe care protagonistul, Harap-Alb, trebuie să le depășească, iar în textul nonliterar tema se reflectă prin analizarea timidității ca o barieră spre autorealizare.

O asemănare între cele două texte constă în faptul că ambele explorează o experiență fundamentală a existenței – confruntarea cu propriile limite. În basmul „Povestea lui Harap-Alb”, protagonistul trebuie să depășească frica și să își demonstreze curajul pentru a deveni un adevărat împărat. În textul nonliterar, timiditatea este analizată din punct de vedere psihologic, pentru dezvoltarea personală.

Diferența majoră constă în abordarea subiectului: basmul transmite emoții și trăiri prin intermediul personajelor și al acțiunii, în timp ce textul nonliterar oferă o analiză obiectivă, bazată pe argumente și studii.

3. Prezentarea unei scene semnificative din fiecare text

În opera literară „Povestea lui Harap-Alb”, o scenă relevantă pentru tema experiențelor fundamentale ale existenței este momentul în care protagonistul trebuie să traverseze pădurea și să-l înfrunte pe Spân, care va deveni stăpânul său, chiar dacă el este fiu de Crai. Această încercare simbolizează confruntarea cu frica și depășirea propriilor limite. În textul nonliterar, un pasaj semnificativ este cel în care autorul explică modul în care timiditatea poate influența succesul în activitățile sociale, subliniind importanța dezvoltării încrederii în sine, după cum regăsim în secvența: „(...) timiditatea (...) blochează orice încercare de autorealizare și de cooperare.”.

4. Valorificarea experienței culturale

Tema experiențelor fundamentale ale existenței este prezentă nu doar în literatură, ci și în alte domenii culturale. De exemplu, în nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, Ghiță își pierde echilibrul interior din dorința de îmbogățire, ceea ce ilustrează consecințele unei alegeri greșite. Astfel se poate demonstra că timiditatea și alte trăiri esențiale sunt teme universale, abordate în diverse forme.

III. Concluzie

În concluzie, comparând „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, cu textul nonliterar al Lidiei Trofăilă sau cu exemplul nuvelei psihologice „Moara cu noroc”, observăm că depășirea obstacolelor și confruntarea cu propriile temeri sunt aspecte esențiale ale maturizării. În final, aceste experiențe fundamentale ajută la înțelegerea naturii umane.

Profil umanist

SUBIECTUL III - PROFIL UMAN

CERINȚĂ SIMULARE/ Ce vede elevul?

Subiectul al III-lea - 30 de puncte

CERINȚĂ SIMULARE:

Scrie un eseu structurat, de minimum 300 de cuvinte, în care să ilustrezi tema Experiențe fundamentale ale existenței. În elaborarea eseului, vei valorifica un text literar studiat la clasă și textul literar dat (Misiune imposibilă de Ana Blandiana).

30 de puncte

Vei avea în vedere:

  • evidențierea, pentru textul ales și pentru textul dat, a unuia dintre următoarele elemente indicate (curent literar, orientare literară, gen literar, specie literară, tip de discurs, tip de text), menționând câte un exemplu relevant;
  • compararea modului în care este reflectată tema în textul ales și în textul indicat, prin ilustrarea unei asemănări și a unei deosebiri;
  • prezentarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea textului ales și a textului indicat;
  • valorificarea experienței culturale în abordarea temei date (literatura română/universală; pictură, cinematografie etc.).

Notă

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 22 de puncte. Pentru redactarea eseului, vei primi 8 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 1 punct, punctuația – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE SUBIECT SIMULARE

Subiectul al III-lea - 30 de puncte

UMAN

Ce vede/ evaluează profesorul?

Subiectul al III-lea - 30 de puncte

Notă

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

În vederea acordării punctajului pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație, se va avea în vedere tipul de greșeală, nu frecvența acesteia. CONȚINUT – 22 de puncte

  • evidențierea, pentru textul ales și pentru textul dat, a unuia dintre următoarele elemente indicate (curent literar, orientare literară, gen literar, specie literară, tip de discurs, tip de text), menționând câte un exemplu relevant; 6 puncte
  • precizarea elementului selectat pentru fiecare text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea elementului selectat pentru fiecare text (prezentarea adecvată și nuanțată prin referire la ambele texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte
  • menționarea unui exemplu relevant pentru fiecare text (exemplu relevant – 1 punct; exemplu irelevant, lipsa exemplificării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • compararea modului în care este reflectată tema în textul ales și în textul indicat, prin ilustrarea unei asemănări și a unei deosebiri; 6 puncte
  • precizarea modului în care este reflectată tema în fiecare text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea unei asemănări precizate (prezentare adecvată a asemănării precizate prin raportare la cele două texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte;
  • prezentarea unei deosebiri precizate (prezentare adecvată a deosebirii precizate prin raportare la cele două texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte;
  • prezentarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea textului ales și a textului indicat; 6 puncte
  • precizarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea fiecărui text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea scenei/secvenței semnificative pentru înțelegerea/interpretarea fiecărui text (prezentarea adecvată și nuanțată prin referire la ambele texte – 4 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 2 puncte; prezentare schematică, ezitantă într-un singur text – 1 punct) – 4 puncte
  • valorificarea experienței culturale în abordarea temei date (literatura română/universală; pictură, cinematografie etc.) 4 puncte
  • valorificarea experienței culturale prin precizarea legăturii cu tema dată (prezentare clară și nuanțată – 2 puncte; încercare de rezolvare a sarcinii, tendință de generalizare – 1 punct) – 2 puncte
  • ilustrarea legăturii precizate (ilustrarea nuanțată și adecvată – 2 puncte; încercare de rezolvare a sarcinii, tendință de generalizare – 1 punct) – 2 puncte REDACTARE – 8 puncte
  • existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct
  • logica înlănțuirii ideilor – 1 punct
  • abilități de analiză și de argumentare (în totalitate – 2 puncte; parțial – 1 punct) – 2 puncte
  • utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) – 2 puncte
  • ortografia (0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct
  • punctuația (0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct

BAREM DE EVALUARE EXPLICAT PAS CU PAS:

Pentru a obține punctajul maxim la acest subiect, elevii trebuie să respecte BAREMUL de evaluare și să structureze eseul într-un mod clar și coerent.

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice – 6 puncte

Acest criteriu se referă la identificarea și explicarea unui element literar din Povestea lui Harap-Alb și a unui element specific textului literar suport - „Misiune imposibilă de Ana Blandiana”.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să se precizeze elementul literar ales pentru fiecare text (1 punct/text), să se prezinte detaliat acest element (2 puncte) și să se ofere un exemplu relevant (1 punct/text).
  • Dacă precizarea sau exemplificarea este schematică, punctajul va fi parțial.

2. Compararea modului în care este reflectată tema în cele două texte – 6 puncte

Elevii trebuie să precizeze cum apare tema în fiecare text, să identifice o asemănare și o deosebire.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să fie clară precizarea modului în care fiecare text reflectă tema (1 punct/text), să fie prezentată o asemănare relevantă (2 puncte) și o deosebire semnificativă (2 puncte).

3. Prezentarea câte unei scene semnificative din fiecare text – 6 puncte

Elevii trebuie să precizeze și prezinte o scenă semnificativă din fiecare text.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să precizeze, să producă unul-două enunțuri clare despre o scenă din fiecare text (1 punct/text) și să explice în detaliu importanța acesteia pentru tema eseului (4 puncte).

4. Valorificarea experienței culturale – 4 puncte

Elevii trebuie să facă o legătură între tema eseului și alte domenii culturale (literatura universală, pictură, cinematografie etc.).

  • Pentru 4 puncte, trebuie să precizeze clar această legătură (2 puncte) și să ofere o ilustrare/ exemplificare adecvată temei date (2 puncte).

5. Redactare – 8 puncte

Pentru redactare, elevii trebuie să respecte structura eseului și normele de exprimare:

  • Existența părților componente (introducere, cuprins, încheiere) – 1 punct
  • Logica înlănțuirii ideilor – 1 punct
  • Abilități de analiză și argumentare – 2 puncte
  • Utilizarea limbii literare (stil, vocabular, claritate) – 2 puncte
  • Ortografie (0-2 greșeli – 1 punct)
  • Punctuație (0-2 greșeli – 1 punct)

CONCLUZIE/ RECOMANDARE FINALĂ

Pentru a obține punctajul maxim, elevii trebuie SĂ:

scrie un eseu de minimum 300 de cuvinte;

precizeze elementele literare și să ofere exemple relevante;

compare cele două texte, identificând asemănări și deosebiri;

prezinte scene relevante din ambele texte și să le relateze în detaliu;

facă referințe culturale adecvate;

redacteze corect, respectând structura eseului și evitând greșelile.

A teljes magyarázat magyarul

HUMÁN PROFIL - III. TÉTEL

- 30 pont - PRÓBAÉRETTSÉGIS

KÖVETELMÉNY:

Mit lát a diák?

Írj egy legalább 300 szavas strukturált esszét, amelyben bemutatod a Experiențe fundamentale ale existenței / A létezés alapvető tapasztalatai témát. Az esszé megírásakor kamatoztatni fogod egy tanórákon tanult irodalmi szöveget és a megadott szöveget - „Misiune imposibilă” de Ana Blandiana.

Megfontolandó:

  • a kiválasztott szöveghez és a megadott szöveghez az alábbi elemek egyikének kiemelése (curent literar-irodalmi áramlat, orientare literară-irodalmi irányultság, irányzat, gen literar-irodalmi műnem, specie literară-irodalmi műfaj, tip de discurs-közlési forma/beszéd, tip de text-szövegtípus), egy-egy releváns példával;
  • a téma a választott szövegben és a megadott szövegben való tükröződésének összehasonlítása, egy hasonlóság és egy eltérés bemutatásával;
  • egy-egy jelentős jelenet/részlet bemutatása a kiválasztott szöveg és a megadott szöveg megértési/értelmezési szempontból;
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott téma megközelítésében (román irodalom / világirodalom; festészet, filmművészet stb.).

Megjegyzés

Te döntöd el, hogy az elemeket milyen sorrendben építed be az esszébe.

Az esszé tartalmáért 22 pontot kapsz.

Az esszé megírásáért 8 pontot kaphatsz (alkotóelemek létezése - bevezetés, tárgyalás, következtetés - 1 pont; a gondolatok összekötési logikája - 1 pont; elemzési és érvelési készség - 2 pont; irodalmi nyelvhasználat - 2 pont; helyesírás - 1 pont, írásjelek - 1 pont).

Az írásbeli pontszám megszerzéséhez az esszének legalább 300 szavasnak kell lennie, és a javasolt téma kidolgozását kell tartalmazza.

HUMÁN PROFIL JAVÍTÓKULCS - PRÓBAÉRETTSÉGI

III. TÉTEL - 30 pont Mit lát/ értékel a tanár?

Megjegyzés

Az írásbeli pontszám megszerzéséhez az esszének legalább 300 szavasnak kell lennie és a javasolt téma kidolgozását kell tartalmazza.

A kifejezés helyességéért, a helyesírási és írásjelek betartásáért járó pontok odaítéléséhez a hiba típusát veszik figyelembe, nem a gyakoriságát.

TARTALOM – 22 pont

  • a kiválasztott szöveghez és a megadott szöveghez az alábbi elemek egyikének kiemelése (curent literar-irodalmi áramlat, orientare literară-irodalmi irányultság, irányzat, gen literar-irodalmi műnem, specie literară-irodalmi műfaj, tip de discurs-közlési forma/beszéd, tip de text-szövegtípus), egy-egy releváns példa megemlítésével; 6 pont
  • szövegenként a kiválasztott elem megadása (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • szövegenként a kiválasztott elem bemutatása (megfelelő és árnyalt megjelenítés mindkét szövegre hivatkozva – 2 pont; megfelelő bemutatás valamelyik szövegre hivatkozva vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont
  • minden szöveghez egy releváns példa megemlítése (releváns példa – 1 pont; irreleváns példa, példa hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • a téma a választott szövegben és a megadott szövegben való tükröződésének összehasonlítása egy hasonlóság és egy eltérés bemutatásával; 6 pont
  • annak meghatározása, hogy a téma hogyan tükröződik az egyes szövegekben (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • meghatározott hasonlóság bemutatása (a megadott hasonlóság megfelelő bemutatása a két szövegre való hivatkozással – 2 pont; megfelelő megjelenítés az egyik szövegre való hivatkozással vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont;
  • meghatározott eltérés bemutatása (a meghatározott eltérés megfelelő bemutatása a két szövegre való hivatkozással – 2 pont; megfelelő bemutatás az egyik szövegre való hivatkozással vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont;
  • a kiválasztott szöveg és egy, a megadott szöveg megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet bemutatása; 6 pont
  • mindegyik szövegből egy megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet megadása (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • az egyes szövegekben előforduló megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet bemutatása (megfelelő és árnyalt bemutatás mindkét szövegre vonatkoztatva – 4 pont; megfelelő bemutatás valamelyik szövegre vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre vonatkoztatva – 2 pont; vázlatos, bizonytalan bemutatás egyetlen szövegben – 1 pont) – 4 pont
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott téma megközelítésében (román irodalom /világirodalom; festészet, filmművészet stb.) 4 pont
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott témához való kapcsolódás pontosításával (világos, árnyalt bemutatás – 2 pont; feladatmegoldási próbálkozás, általánosítási hajlam – 1 pont) – 2 pont
  • a megadott összefüggés szemléltetése (árnyalt és megfelelő szemléltetés – 2 pont; feladat megoldási próbálkozás, általánosítási hajlam – 1 pont) – 2 pont

ÍRÁS-SZERKESZTÉS – 8 pont

  • alkotóelemek megléte – bevezetés, tárgyalás, következtetés – 1 pont
  • a gondolatok összekötési logikája – 1 pont
  • elemző és érvelési készség (összesen – 2 pont; részben – 1 pont) – 2 pont
  • irodalmi nyelvhasználat (a témának megfelelő stílus és szókincs, állítások egyértelműsége, szókincs változatossága, megfelelő mondatrészek – 2 pont; korlátozott, monoton szókincs – 1 pont) – 2 pont
  • helyesírás (0 – 2 hiba – 1 pont; 3 vagy több hiba – 0 pont) – 1 pont
  • írásjelek (0 – 2 hiba – 1 pont; 3 vagy több hiba – 0 pont) – 1 pont

JAVÍTÓKULCS - LÉPÉSRŐL LÉPÉSRE ELMAGYARÁZVA:

A maximális pontszám eléréséhez ebben a témában a tanulóknak követniük kell a javítókulcsot, és világosan és koherens módon kell felépíteniük az esszét.

1. Irodalmi és stilisztikai elemek kiemelése – 6 pont

Ez a kritérium a Harap-Alb meséjéből származó irodalmi elem beazonosítására és magyarázatára, valamint a „Misiune imposibilă” irodalmi szövegre egyik jellemző elemére vonatkozik.

  • 6 pontért minden szöveghez meg kell adnod a választott irodalmi elemet (1 pont/szöveg), ezt az elemet részletesen be kell mutatnod (2 pont) és erre vonatkozó példát kell adnod (1 pont/szöveg).
  • Ha a megemlítés vagy a példa vázlatos, a pontszám részleges lesz.

2. Összehasonlítás, hogy a téma hogyan tükröződik a két szövegben – 6 pont

A tanulóknak meg kell határozniuk, hogy a téma hogyan jelenik meg az egyes szövegekben, be kell azonosítaniuk a hasonlóságot és a különbséget.

  • A 6 ponthoz egyértelműnek kell lennie, hogy az egyes szövegek hogyan tükrözik a témát (1 pont/szöveg), egy releváns hasonlóságot (2 pont) és egy jelentős eltérést (2 pont) kell bemutatnod.

3. Minden szövegből egy-egy jelentősebb jelenet bemutatása – 6 pont

A tanulóknak minden szövegből meg kell határozniuk és be kell mutatniuk egy-egy jelentős jelenetet.

  • A 6 pontért minden szövegből egy-két világos állítást kell írniuk egy jelenetről (1 pont/szöveg), és részletesen el kell magyarázniuk annak fontosságát az esszé témája szempontjából (4 pont).

4. Kulturális élmény felhasználása – 4 pont

A tanulóknak kapcsolatot kell teremteniük az esszé témája és más kulturális területek (világirodalom, festészet, filmművészet stb.) között.

  • A 4 pontért egyértelműen közölniük kell ezt az összefüggést (2 pont) és az adott témához illő példázással (2 pont).

5. Írás – 8 pont

Az írás során a tanulóknak tiszteletben kell tartaniuk az esszé szerkezetét és kifejezési szabályokat:

  • Az alkotóelemek megléte (bevezetés, tárgyalás, következtetés) – 1 pont
  • Az ötletek összekötésének logikája – 1 pont
  • Elemző és érvelő készség – 2 pont
  • Irodalmi nyelvhasználat (stílus, szókincs, érthetőség) – 2 pont
  • Helyesírás (0-2 hiba – 1 pont)
  • Írásjelek (0-2 hiba – 1 pont)

KÖVETKEZTETÉS/VÉGSŐ AJÁNLÁS

A maximális pontszám eléréséhez:

írj egy legalább 300 szavas esszét;

add meg az irodalmi elemeket és írj releváns példákat;

hasonlítsd össze a két szöveget, azonosítsd be a hasonlóságokat és különbségeket;

mutass be releváns jeleneteket mindkét szövegből és meséld el azokat részletesen;

adj meg megfelelő kulturális referenciákat;

írj helyesen, tartsd tiszteletben az esszé szerkezetét és kerüld a hibákat.

Modele de eseu · profil umanist

Experiențe fundamentale ale existenței

A létezés alapvető tapasztalatai

VARIANTA 1:

Introducere

Experiențele fundamentale ale existenței contribuie la formarea identității fiecărui individ. Fie că este vorba despre confruntarea cu frica, maturizare sau căutarea propriei valori, aceste trăiri modelează caracterul și influențează deciziile. Literatura explorează aceste aspecte prin personaje aflate în situații-limită. În acest eseu voi analiza modul în care tema este ilustrată în basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă și în textul „Misiune imposibilă” de Ana Blandiana.

Cuprins

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice
„Povestea lui Harap-Alb” aparține realismului fantastic și este un basm cult, caracterizat prin prezența elementelor supranaturale, dar și printr-o profundă analiză a procesului de maturizare. Creangă utilizează un discurs narativ specific oralității, cu formule fixe și personaje simbolice. În contrast, „Misiune imposibilă” este o proză contemporană, având un discurs introspectiv, în care naratorul își analizează propriile trăiri și percepții. 2. Compararea modului în care este reflectată tema
O asemănare între cele două texte este confruntarea cu propriile limite. Harap-Alb trebuie să depășească frica și să își dovedească curajul, iar personajul din „Misiune imposibilă” se confruntă cu o situație emoțională intensă, care îi testează autocontrolul. Diferența constă în abordare: basmul lui Creangă surprinde maturizarea prin probe inițiatice, în timp ce Blandiana explorează subtilitățile emoționale ale unei interacțiuni. 3. Scene semnificative
În „Povestea lui Harap-Alb”, momentul în care protagonistul traversează pădurea și îl întâlnește pe Spân, care îi impune supunere, simbolizează confruntarea cu frica și începutul maturizării. În „Misiune imposibilă”, scena în care fata timidă se apropie de narator, încercând să comunice, evidențiază impactul emoțional al timidității asupra unei persoane vulnerabile. 4. Valorificarea experienței culturale
Tema amintită este explorată nu doar în literatură, ci și în cinematografie. Filmul „Dead Poets Society”, în traducere, „Societatea Poeților Morți” regizat de Peter Weir, ilustrează procesul maturizării și confruntarea cu propriile temeri prin evoluția personajului Todd Anderson. La început, Todd este un adolescent timid, incapabil să își exprime ideile, temător în fața autorității și nesigur pe propriile capacități. Sub influența profesorului John Keating, care îi îndeamnă pe elevi să își urmeze pasiunile și să gândească liber, Todd începe să își depășească frica și să se afirme. Un moment semnificativ este scena în care Todd recită spontan o poezie în fața clasei, într-un exercițiu impus de profesor. Inițial ezitant, el reușește să își depășească timiditatea și să își manifeste creativitatea, marcând astfel un punct de cotitură în evoluția sa. Această experiență fundamentală îl ajută să își redefinească identitatea și să își găsească vocea într-o societate rigidă.

Concluzie

Experiențele fundamentale ale existenței sunt esențiale în formarea identității fiecărui individ. Comparând „Povestea lui Harap-Alb” cu „Misiune imposibilă”, observăm că depășirea obstacolelor și confruntarea cu propriile temeri sunt aspecte definitorii ale existenței umane. Atât literatura, cât și alte domenii artistice reflectă lupta interioară și procesul de maturizare ca elemente esențiale ale dezvoltării personale.

VARIANTA 2:

Introducere

Experiențele fundamentale ale existenței contribuie la formarea identității fiecărui individ. Fie că este vorba despre confruntarea cu frica, lupta pentru afirmare sau descoperirea propriilor limite, aceste trăiri modelează caracterul și influențează deciziile. Literatura explorează aceste aspecte prin personaje aflate în situații-limită, oferind perspective asupra maturizării și autocunoașterii. În acest eseu voi analiza modul în care tema este ilustrată în nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici și în textul „Misiune imposibilă” de Ana Blandiana.

Cuprins

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice
„Moara cu noroc”
aparține realismului și este o nuvelă psihologică, ilustrând degradarea morală a protagonistului, Ghiță, sub influența dorinței de îmbogățire. Naratorul omniscient și obiectiv analizează evoluția personajelor și consecințele alegerilor acestora. În contrast, „Misiune imposibilă” este o proză contemporană, având un discurs introspectiv, în care naratorul își analizează propriile trăiri și percepții, surprinzând subtilitățile emoționale ale unei interacțiuni.

2. Compararea modului în care este reflectată tema O asemănare între cele două texte este explorarea confruntării cu propriile limite. Ghiță trebuie să aleagă între moralitate și prosperitate, iar personajul din „Misiune imposibilă” se confruntă cu o situație emoțională intensă, care îi testează autocontrolul. Diferența constă în abordare: Slavici analizează procesul de degradare morală printr-o perspectivă realistă, în timp ce Blandiana explorează sensibilitatea și vulnerabilitatea umană într-un mod introspectiv.

3. Scene semnificative În „Moara cu noroc”, momentul în care Ghiță acceptă colaborarea cu Lică Sămădăul reprezintă începutul destrămării sale morale, marcând o alegere decisivă ce îl va duce spre un destin tragic. În „Misiune imposibilă”, scena în care fata timidă se apropie de narator, încercând să comunice, evidențiază dificultatea interacțiunii umane și efectul emoțional al timidității asupra unei persoane vulnerabile.

4. Valorificarea experienței culturale Tema amintită este explorată nu doar în literatură, ci și în cinematografie. Filmul „Dead Poets Society”, în traducere, „Societatea Poeților Morți” regizat de Peter Weir, ilustrează procesul maturizării și confruntarea cu propriile temeri prin evoluția personajului Todd Anderson. La început, Todd este un adolescent timid, incapabil să își exprime ideile, temător în fața autorității și nesigur pe propriile capacități. Sub influența profesorului John Keating, care îi îndeamnă pe elevi să își urmeze pasiunile și să gândească liber, Todd începe să își depășească frica și să se afirme. Un moment semnificativ este scena în care Todd recită spontan o poezie în fața clasei, într-un exercițiu impus de profesor. Inițial ezitant, el reușește să își depășească timiditatea și să își manifeste creativitatea, marcând astfel un punct de cotitură în evoluția sa. Această experiență fundamentală îl ajută să își redefinească identitatea și să își găsească vocea într-o societate rigidă.

Concluzie

Experiențele fundamentale ale existenței sunt esențiale în definirea identității. Atât literatura, cât și alte domenii artistice reflectă confruntarea cu fricile interioare și lupta pentru afirmare ca procese esențiale în dezvoltarea personală. Comparând „Moara cu noroc” cu „Misiune imposibilă”, observăm că depășirea obstacolelor și confruntarea cu propriile limite sunt aspecte fundamentale ale existenței umane.

Profil tehnologic

SUBIECTUL III - PROFIL TEHNOLOGIC

30 de puncte

CERINȚĂ SIMULARE - Ce vede elevul?

III. Scrie un eseu structurat, de minimum 250 de cuvinte, în care să ilustrezi tema Experiențe fundamentale ale existenței. În elaborarea eseului, vei valorifica un text literar studiat la clasă și textul nonliterar dat (Timiditatea la adolescenți și impactul ei asupra reușitei în activitățile sociale de Lidia Trofăilă). 30 puncte

Vei avea în vedere:

  • evidențierea, pentru textul ales și pentru textul dat, a unuia dintre următoarele elemente indicate (curent literar, orientare literară, gen literar, specie literară, tip de discurs, tip de text), menționând câte un exemplu relevant;
  • compararea modului în care este reflectată tema în textul ales și în textul indicat, prin ilustrarea unei asemănări și a unei deosebiri;
  • prezentarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea textului ales și a textului indicat;
  • valorificarea experienței culturale în abordarea temei date (literatura română/universală; pictură, cinematografie etc.).

Notă

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 22 de puncte. Pentru redactarea eseului, vei primi 8 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 1 punct, punctuația – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 250 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE SUBIECT SIMULARE

Subiectul al III-lea - 30 de puncte - TEHNOLOGIC

Ce vede/ evaluează profesorul?

Notă

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 250 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

În vederea acordării punctajului pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație, se va avea în vedere tipul de greșeală, nu frecvența acesteia.

CONȚINUT – 22 de puncte

  • evidențierea, pentru textul ales și pentru textul dat, a unuia dintre următoarele elemente indicate (curent literar, orientare literară, gen literar, specie literară, tip de discurs, tip de text), menționând câte un exemplu relevant; 6 puncte
  • precizarea elementului selectat pentru fiecare text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea elementului selectat pentru fiecare text (prezentarea adecvată și nuanțată prin referire la ambele texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte
  • menționarea unui exemplu relevant pentru fiecare text (exemplu relevant – 1 punct; exemplu irelevant, lipsa exemplificării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • compararea modului în care este reflectată tema în textul ales și în textul indicat, prin ilustrarea unei asemănări și a unei deosebiri; 6 puncte
  • precizarea modului în care este reflectată tema în fiecare text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea unei asemănări precizate (prezentare adecvată a asemănării precizate prin raportare la cele două texte – 2 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte;
  • prezentarea unei deosebiri precizate (prezentare adecvată a deosebirii precizate prin raportare la cele două texte – 2 puncte;

prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 1 punct) – 2 puncte;

  • prezentarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea textului ales și a textului indicat; 6 puncte
  • precizarea câte unei scene/secvențe semnificative pentru înțelegerea/interpretarea fiecărui text (precizarea clară – 1 punct; lipsa precizării – 0 puncte) – 2 x 1 punct = 2 puncte
  • prezentarea scenei/secvenței semnificative pentru înțelegerea/interpretarea fiecărui text (prezentarea adecvată și nuanțată prin referire la ambele texte – 4 puncte; prezentarea adecvată prin raportare la unul dintre texte sau prezentarea schematică prin raportarea la ambele texte – 2 puncte; prezentare schematică, ezitantă într-un singur text – 1 punct) – 4 puncte
  • valorificarea experienței culturale în abordarea temei date (literatura română/universală; pictură, cinematografie etc.) 4 puncte
  • valorificarea experienței culturale prin precizarea legăturii cu tema dată (prezentare clară și nuanțată – 2 puncte; încercare de rezolvare a sarcinii, tendință de generalizare – 1 punct) – 2 puncte
  • ilustrarea legăturii precizate (ilustrarea nuanțată și adecvată – 2 puncte; încercare de rezolvare a sarcinii, tendință de generalizare – 1 punct) – 2 puncte REDACTARE – 8 puncte
  • existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct
  • logica înlănțuirii ideilor – 1 punct
  • abilități de analiză și de argumentare (în totalitate – 2 puncte; parțial – 1 punct) – 2 puncte
  • utilizarea limbii literare (stil și vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată – 2 puncte; vocabular restrâns, monoton – 1 punct) – 2 puncte
  • ortografia (0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct
  • punctuația (0 – 2 greșeli – 1 punct; 3 sau mai multe greșeli – 0 puncte) – 1 punct

BAREM DE EVALUARE EXPLICAT PAS CU PAS:

Pentru a obține punctajul maxim la acest subiect, elevii trebuie să respecte BAREMUL de evaluare și să structureze eseul într-un mod clar și coerent.

1. Evidențierea elementelor literare și stilistice – 6 puncte

Acest criteriu se referă la identificarea și explicarea unui element literar din basmul „Povestea lui Harap-Alb ” de Ion Creangă, dar și a unui element specific textului nonliterar „Timiditatea la adolescenți...”.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să se precizeze elementul literar ales pentru fiecare text (1 punct/text), să se prezinte detaliat acest element (2 puncte) și să se ofere un exemplu relevant (1 punct/text).
  • Dacă precizarea sau exemplificarea este schematică, punctajul va fi parțial.

2. Compararea modului în care este reflectată tema în cele două texte – 6 puncte

Elevii trebuie să precizeze cum apare tema abordată în fiecare text, să identifice o asemănare și o deosebire.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să fie clară precizarea modului în care fiecare text reflectă tema (1 punct/text), să fie prezentată o asemănare relevantă (2 puncte) și o deosebire semnificativă (2 puncte).

3. Prezentarea câte unei scene semnificative din fiecare text – 6 puncte

Elevii trebuie să precizeze și prezinte o scenă semnificativă din fiecare text.

  • Pentru 6 puncte, trebuie să precizeze, să producă unul-două enunțuri clare despre o scenă din fiecare text (1 punct/text) și să explice în detaliu importanța acesteia pentru tema eseului (4 puncte).

4. Valorificarea experienței culturale – 4 puncte

Elevii trebuie să facă o legătură între tema eseului și alte domenii culturale (literatura universală, pictură, cinematografie etc.).

  • Pentru 4 puncte, trebuie să precizeze clar această legătură (2 puncte) și să ofere o ilustrare/ exemplificare adecvată temei date (2 puncte).

5. Redactare – 8 puncte

Pentru redactare, elevii trebuie să respecte structura eseului și normele de exprimare:

  • Existența părților componente (introducere, cuprins, încheiere) – 1 punct
  • Logica înlănțuirii ideilor – 1 punct
  • Abilități de analiză și argumentare – 2 puncte
  • Utilizarea limbii literare (stil, vocabular, claritate) – 2 puncte
  • Ortografie (0-2 greșeli – 1 punct)
  • Punctuație (0-2 greșeli – 1 punct)

CONCLUZIE/ RECOMANDARE FINALĂ

Pentru a obține punctajul maxim, elevii trebuie SĂ:

scrie un eseu de minimum 250 de cuvinte;

precizeze elementele literare și să ofere exemple relevante;

compare cele două texte, identificând asemănări și deosebiri;

prezinte scene relevante din ambele texte și să le relateze în detaliu;

facă referințe culturale adecvate;

redacteze corect, respectând structura eseului și evitând greșelile.

A teljes magyarázat magyarul

TECHNOLÓGIAI PROFIL - III. TÉTEL

- 30 pont - PRÓBAÉRETTSÉGIS KÖVETELMÉNY:

Mit lát a diák?

Írj egy legalább 250 szavas strukturált esszét, amelyben bemutatod a Experiențe fundamentale ale existenței / A létezés alapvető tapasztalatai témát. Az esszé megírásakor kamatoztatni fogod egy tanórákon tanult irodalmi szöveget és a megadott nem irodalmi szöveget (Lidia Trofăilă: Timiditatea la adolescenți și impactul ei asupra reușitei în activitățile sociale /A serdülők félénksége és ennek hatása a társadalmi tevékenységek sikerére).

Megfontolandó:

  • a kiválasztott szöveghez és a megadott szöveghez az alábbi elemek egyikének kiemelése (curent literar-irodalmi áramlat, orientare literară-irodalmi irányultság, irányzat, gen literar-irodalmi műnem, specie literară-irodalmi műfaj, tip de discurs-közlési forma/beszéd, tip de text-szövegtípus), egy-egy releváns példával;
  • a téma a választott szövegben és a megadott szövegben való tükröződésének összehasonlítása, egy hasonlóság és egy eltérés bemutatásával;
  • egy-egy jelentős jelenet/részlet bemutatása a kiválasztott szövegböl és a megadott szövegböl megértési/értelmezési szempontból;
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott téma megközelítésében (román irodalom / világirodalom; festészet, filmművészet stb.).

Megjegyzés

Te döntöd el, hogy az elemeket milyen sorrendben építed be az esszébe.

Az esszé tartalmáért 22 pontot kapsz.

Az esszé megírásáért 8 pontot kaphatsz (alkotóelemek létezése - bevezetés, tárgyalás, következtetés - 1 pont; a gondolatok összekötési logikája - 1 pont; elemzési és érvelési készség - 2 pont; irodalmi nyelvhasználat - 2 pont; helyesírás - 1 pont, írásjelek - 1 pont).

Az írásbeli pontszám megszerzéséhez az esszének legalább 250 szavasnak kell lennie, és a javasolt téma kidolgozását kell tartalmazza.

TECHNOLÓGIAI PROFIL JAVÍTÓKULCS - PRÓBAÉRETTSÉGI

III. TÉTEL - 30 pont Mit lát/ értékel a tanár?

Megjegyzés

Az írásbeli pontszám megszerzéséhez az esszének legalább 250 szavasnak kell lennie és a javasolt téma kidolgozását kell tartalmazza.

A kifejezés helyességéért, a helyesírási és írásjelek betartásáért járó pontok odaítéléséhez a hiba típusát veszik figyelembe, nem a gyakoriságát.

TARTALOM – 22 pont

  • a kiválasztott szöveghez és a megadott szöveghez az alábbi elemek egyikének kiemelése (curent literar-irodalmi áramlat, orientare literară-irodalmi irányultság, irányzat, gen literar-irodalmi műnem, specie literară-irodalmi műfaj, tip de discurs-közlési forma/beszéd, tip de text-szövegtípus), egy-egy releváns példa megemlítésével; 6 pont
  • szövegenként a kiválasztott elem megadása (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • szövegenként a kiválasztott elem bemutatása (megfelelő és árnyalt megjelenítés mindkét szövegre hivatkozva – 2 pont; megfelelő bemutatás valamelyik szövegre hivatkozva vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont
  • minden szöveghez egy releváns példa megemlítése (releváns példa – 1 pont; irreleváns példa, példa hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • a téma a választott szövegben és a megadott szövegben való tükröződésének összehasonlítása egy hasonlóság és egy eltérés bemutatásával; 6 pont
  • annak meghatározása, hogy a téma hogyan tükröződik az egyes szövegekben (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • meghatározott hasonlóság bemutatása (a megadott hasonlóság megfelelő bemutatása a két szövegre való hivatkozással – 2 pont; megfelelő megjelenítés az egyik szövegre való hivatkozással vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont;
  • meghatározott eltérés bemutatása (a meghatározott eltérés megfelelő bemutatása a két szövegre való hivatkozással – 2 pont; megfelelő bemutatás az egyik szövegre való hivatkozással vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre hivatkozva – 1 pont) – 2 pont;
  • a kiválasztott szöveg és egy, a megadott szöveg megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet bemutatása; 6 pont
  • mindegyik szövegből egy megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet megadása (egyértelmű kiemelés – 1 pont; kiemelés hiánya – 0 pont) – 2 x 1 pont = 2 pont
  • az egyes szövegekben elöforduló megértési/értelmezési szempontból jelentős jelenet/részlet bemutatása (megfelelő és árnyalt bemutatás mindkét szövegre vonatkoztatva – 4 pont; megfelelő bemutatás valamelyik szövegre vagy vázlatos bemutatás mindkét szövegre vonatkoztatva – 2 pont; vázlatos, bizonytalan bemutatás egyetlen szövegben – 1 pont) – 4 pont
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott téma megközelítésében (román irodalom /világirodalom; festészet, filmművészet stb.) 4 pont
  • a kulturális tapasztalatok felhasználása az adott témához való kapcsolódás pontosításával (világos, árnyalt bemutatás – 2 pont; feladatmegoldási próbálkozás, általánosítási hajlam – 1 pont) – 2 pont
  • a megadott összefüggés szemléltetése (árnyalt és megfelelő szemléltetés – 2 pont; feladat megoldási próbálkozás, általánosítási hajlam – 1 pont) – 2 pont ÍRÁS-SZERKESZTÉS – 8 pont
  • alkotóelemek megléte – bevezetés, tárgyalás, következtetés – 1 pont
  • a gondolatok összekötési logikája – 1 pont
  • elemző és érvelési készség (összesen – 2 pont; részben – 1 pont) – 2 pont
  • irodalmi nyelvhasználat (a témának megfelelő stílus és szókincs, állítások egyértelműsége, szókincs változatossága, megfelelő mondatrészek – 2 pont; korlátozott, monoton szókincs – 1 pont) – 2 pont
  • helyesírás (0 – 2 hiba – 1 pont; 3 vagy több hiba – 0 pont) – 1 pont
  • írásjelek (0 – 2 hiba – 1 pont; 3 vagy több hiba – 0 pont) – 1 pont

JAVÍTÓKULCS - LÉPÉSRŐL LÉPÉSRE ELMAGYARÁZVA:

A maximális pontszám eléréséhez ebben a témában a tanulóknak követniük kell a javítókulcsot, és világosan és koherens módon kell felépíteniük az esszét.

1. Irodalmi és stilisztikai elemek kiemelése – 6 pont

Ez a kritérium a Harap-Alb meséjéből származó irodalmi elem beazonosítására és magyarázatára, valamint a „Timiditatea la adolescenți...” nem irodalmi szöveg egyik jellemző elemére vonatkozik.

  • 6 pontért minden szöveghez meg kell adnod a választott irodalmi elemet (1 pont/szöveg), ezt az elemet részletesen be kell mutatnod (2 pont) és erre vonatkozó példát kell adnod (1 pont/szöveg).
  • Ha a megemlítés vagy a példa vázlatos, a pontszám részleges lesz.

2. Összehasonlítás, hogy a téma hogyan tükröződik a két szövegben – 6 pont

A tanulóknak meg kell határozniuk, hogy a téma hogyan jelenik meg az egyes szövegekben, be kell azonosítaniuk a hasonlóságot és a különbséget.

  • A 6 ponthoz egyértelműnek kell lennie, hogy az egyes szövegek hogyan tükrözik a témát (1 pont/szöveg), egy releváns hasonlóságot (2 pont) és egy jelentős eltérést (2 pont) kell bemutatnod.

3. Minden szövegből egy-egy jelentősebb jelenet bemutatása – 6 pont

A tanulóknak minden szövegből meg kell határozniuk és be kell mutatniuk egy-egy jelentős jelenetet.

  • A 6 pontért minden szövegből egy-két világos állítást kell írniuk egy jelenetről (1 pont/szöveg), és részletesen el kell magyarázniuk annak fontosságát az esszé témája szempontjából (4 pont).

4. Kulturális élmény felhasználása – 4 pont

A tanulóknak kapcsolatot kell teremteniük az esszé témája és más kulturális területek (világirodalom, festészet, filmművészet stb.) között.

  • A 4 pontért egyértelműen közölniük kell ezt az összefüggést (2 pont) és az adott témához illő példázással (2 pont).

5. Írás – 8 pont

Az írás során a tanulóknak tiszteletben kell tartaniuk az esszé szerkezetét és kifejezési szabályokat:

  • Az alkotóelemek megléte (bevezetés, tárgyalás, következtetés) – 1 pont
  • Az ötletek összekötésének logikája – 1 pont
  • Elemző és érvelő készség – 2 pont
  • Irodalmi nyelvhasználat (stílus, szókincs, érthetőség) – 2 pont
  • Helyesírás (0-2 hiba – 1 pont)
  • Írásjelek (0-2 hiba – 1 pont)

KÖVETKEZTETÉS/VÉGSŐ AJÁNLÁS

A maximális pontszám eléréséhez:

írj egy legalább 250 szavas esszét;

add meg az irodalmi elemeket és írj releváns példákat;

hasonlítsd össze a két szöveget, azonosítsd be a hasonlóságokat és különbségeket;

mutass be releváns jeleneteket mindkét szövegből és meséld el azokat részletesen;

adj meg megfelelő kulturális referenciákat;

írj helyesen, tartsd tiszteletben az esszé szerkezetét és kerüld a hibákat.

Model de eseu · profil tehnologic

Experiențe fundamentale ale existenței

A létezés alapvető tapasztalatai

MODEL

260-280 de cuvinte – TEHNOLOGIC

Introducere

Experiențele fundamentale ale existenței contribuie la formarea identității fiecărui individ. În acest eseu voi analiza modul în care această temă este ilustrată în basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă și în textul nonliterar „Timiditatea la adolescenți” de Lidia Trofăilă.

Cuprins

1. Elemente literare și stilistice: „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, specie a genului epic, scris de un autor cunoscut. Prezintă un protagonist care trece prin încercări inițiatice pentru a se maturiza, ilustrând confruntarea cu propriile limite. În contrast, textul nonliterar este argumentativ, analizând timiditatea ca obstacol în afirmarea socială, după cum se precizează: „Timiditatea (...) blochează orice încercare de autorealizare și de cooperare.”

2. Compararea modului în care tema este reflectată: În basm, protagonistul trebuie să depășească frica și să își demonstreze curajul, în timp ce în textul nonliterar timiditatea este prezentată ca un obstacol social și psihologic. O asemănare constă în explorarea confruntării cu propriile limite. Diferența constă în abordare: basmul transmite emoții prin acțiune, iar textul nonliterar oferă o analiză obiectivă.

3. Scene semnificative: În basm, momentul în care Harap-Alb trebuie să traverseze pădurea și să-l înfrunte pe Spân simbolizează depășirea fricii și maturizarea. În textul nonliterar, pasajul despre timiditate evidențiază efectele acestei trăsături asupra interacțiunilor sociale, după cum se poate regăsi în secvența: ...

4. Valorificarea experienței culturale: Tema există și în alte opere, precum „Moara cu noroc”, unde Ghiță își pierde echilibrul interior din dorința de îmbogățire, ilustrând consecințele unor alegeri greșite.

Concluzie

Experiențele fundamentale ale existenței sunt esențiale în formarea identității. Atât literatura, cât și studiile sociologice arată că depășirea obstacolelor duce la maturizare și autocunoaștere, după cum s-a demonstrat mai sus.

Cauți alt cuvânt? dexonline.ro · DOOM 3

Mult succes la examene!

Sok sikert a vizsgákhoz!

Subiectul al II-leaÎnceputul ghidului
Dicționare · DEX / DOOM³

dexonline: Ce înseamnă cuvântul?
DOOM³: Cum se scrie, se pronunță și ce forme are?

Scrie un cuvânt și alege dicționarul. Rezultatul se deschide într-o filă nouă; pagina ta rămâne deschisă. Este nevoie de internet.